Revolta din teritoriu: Filialele AUR refuză dictatul de la București și numirile făcute pe „caietul de datorii”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) stă pe un butoi de pulbere. După impunerea Alexandrei Păcuraru la conducerea regiunii de sud-est și a altor apropiați ai trustului Realitatea în funcții cheie din țară, organizațiile locale fierb. Ceea ce la București pare o tranzacție financiară necesară pentru stingerea datoriilor lui George Simion către Maricel Păcuraru, în teritoriu este perceput ca o trădare supremă a muncii de partid. Lideri din județe, oameni care au construit organizații de la zero, amenință cu demisii în bloc, acuzându-l pe Simion că a transformat partidul într-o societate pe acțiuni unde Maricel Păcuraru este acționar majoritar.
Scânteia care a aprins revolta a fost situația de la Constanța, unde Mohammad Murad, un lider respectat și un finanțator important al filialei, a fost dat la o parte pentru a-i face loc fiicei mogulului. Însă Constanța nu este un caz izolat. Surse din interiorul partidului ne-au dezvăluit că în cel puțin alte zece județe, coordonatorii locali au fost înștiințați că listele pentru viitoarele alegeri și strategiile locale vor fi avizate direct de consultanții trimiși de Realitatea Plus. Această imixtiune brutală a transformat meritocrația internă într-o glumă proastă.
„Am lipit afișe în ploaie, am convins oamenii din poartă în poartă, am cotizat din salariile noastre mici. Iar acum vine doamna Păcuraru sau oamenii ei și ne dau ordine, doar pentru că tatăl lor i-a împrumutat bani lui Simion? Nu suntem sclavii nimănui!”, a declarat vehement un lider de filială din Moldova, sub protecția anonimatului. Mesajul este clar: baza partidului refuză să plătească factura incompetenței financiare a lui George Simion.
Termenul care circulă tot mai des în grupurile interne de comunicare este „Caietul de Datorii”. Membrii au înțeles că numirile nu se fac pe competență, ci pe baza sumelor pe care Simion le datorează familiei Păcuraru. Practic, funcțiile politice au devenit monedă de schimb. Această realitate a demobilizat masiv activul de partid. Campania entuziastă de altădată a fost înlocuită de o tăcere ostilă și de refuzul de a mai participa la acțiunile dictate de la centru.
Mai mult, revolta riscă să ducă la o scindare majoră. Se discută deja despre formarea unor grupuri independente sau despre migrarea către alte formațiuni suveraniste care nu sunt controlate de moguli media. George Simion, izolat în turnul său de fildeș de la București și înconjurat doar de oamenii lui Păcuraru, pare să fi pierdut contactul cu realitatea din teren. El ignoră avertismentele, convins că brandul său personal este suficient pentru a ține partidul unit.
Însă realitatea îl contrazice. Fără structurile din teritoriu, AUR este o carcasă goală. Dictatul de la București, impus de necesitatea de a satisface poftele financiare și de putere ale clanului Păcuraru, distruge însăși fundația pe care a fost construit partidul. Revolta filialelor este ultimul semnal de alarmă înainte de implozie. Dacă Simion nu rupe „lanțurile” datoriilor, riscă să rămână un președinte de partid fără partid, un lider care și-a vândut armata pentru a-și plăti creditorii.
