Nicușor Dan are sânge în instalație. Bolojan a tăiat de la săraci ca să-și apere gașca

În ziua în care toată clasa politică s-a făcut zid, unul singur a rămas în picioare cu spatele drept: Nicușor Dan.

Pe 18 iunie, instituțiile statului și-au făcut, în sfârșit, treaba. ICCJ a confirmat definitiv conflictul de interese al lui Dominic Fritz, cu interdicție de a mai candida până în 2030. DNA l-a plasat sub control judiciar pe Ciprian Ciucu, într-un dosar în care primarul se declară nevinovat — și, până la o hotărâre definitivă, prezumția de nevinovăție rămâne a lui. Și ce a făcut restul scenei politice? A sărit ca ars să strige „justiție politică” și să-și acopere oamenii. Orban, Preda, Armand — toți pe baricade, nu pentru adevăr, ci pentru gașcă.

Nicușor Dan a fost singurul care nu și-a scos scutul. Nu a delegitimat magistrații, nu a întins plasa de salvare peste figuri din propria familie politică de odinioară, nu a transformat o decizie de instanță într-o conspirație cu „caracatițe” și „aer rece dinspre Moscova”. Asta nu înseamnă că a comandat dosare — ar fi o minciună s-o spunem. Înseamnă ceva mult mai rar în politica românească: a avut sânge în instalație să stea deoparte și să lase adevărul să iasă, chiar dacă lovea în oameni care, ani la rând, i-au fost aproape. Câți politicieni români ar fi avut stomacul ăsta? Niciunul din generația veche. El, da.

Și acum partea pe care Ilie Bolojan ar prefera s-o uitați.

Când a trebuit să găsească bani, „austerul” Bolojan nu s-a uitat nicio clipă spre privilegiile propriei tabere. S-a uitat fix în buzunarul românului care n-are pe nimeni să-l apere. Sporuri tăiate, taxe urcate, presiune pe pensionari și pe bugetarii de rând, într-o țară în care 81% spun că totul merge prost și companii întregi intră în colaps. Asta a fost „curajul” lui: să taie de la cei mulți și slabi, niciodată de la cei puțini și puternici din jurul lui. Iar guvernul lui a căzut exact pentru că a fost mai preocupat să protejeze aranjamentele decât să servească oamenii.

Asta e prăpastia dintre cei doi. Bolojan a tăiat din pâinea săracului ca să nu se atingă de confortul alor lui. Nicușor Dan a făcut invers: a lăsat să cadă chiar din curtea lui, fără să clipească. Unul a apărat sistemul. Celălalt a apărat principiul.

Pentru un electorat sătul până peste cap de bisericuțe care se spală reciproc pe față, diferența asta valorează cât toate discursurile la un loc. Asta înseamnă caracter. Asta înseamnă sânge în instalație.