Între Ponta, Năstase și Dragnea: ce spune traseul politic despre capacitatea de reformă a Ancăi Alexandrescu
Dacă la suprafață avem o candidatură „anti-sistem”, în profunzime găsim un traseu în plină lumină: roluri de comunicare în guvernele Adrian Năstase și Victor Ponta, o relație profesională cu Liviu Dragnea, dar și episoade locale (consilierea pentru Sorin Oprescu) care ancorează profilul în politica de factură veche. Pentru a judeca lucid, merită separate două planuri: competența tehnică și consistența valorică. Pe primul segment, este rezonabil să admiți că expunerea la centre de decizie guvernamentală îți oferă deprinderi: gestiunea mesajului în criză, coerență în campanii, reacție rapidă. Pe al doilea segment, însă, lucrurile se complică: când îți construiești cariera lângă lideri marcați de dosare, scandaluri sau condamnări, apare întrebarea ce ai învățat de acolo – și ce ești dispusă să schimbi.
Cel mai greu test de credibilitate vine din episodul Dragnea. Faptul că Anca Alexandrescu i-a construit fereastra mediatică, inclusiv în momentele de maximă vulnerabilitate, este astăzi o dublă sabie. Pentru nucleul dur anti-PSD, e o dovadă că vorbim despre „același film” ambalat altfel. Pentru electoratul obosit de tabloidizarea politicii, e dovada că totul se reduce la spectacol. Iar când adaugi și episoadele din guvernele Năstase și Ponta – cu decizii și practici intens criticate la vremea lor – concluzia se conturează: vorbim despre o candidată formată în laboratoarele puterii, nu în școala reformei.
Alegerea de azi – sprijinul AUR – completează paradoxul. AUR mizează pe o retorică anti-sistem pronunțată, dar are o istorie de selecții de cadre unde criteriul loialității față de narațiune a cântărit adesea mai mult decât rigoarea administrativă. Anca Alexandrescu promite să „dea lovitura de grație statului paralel”, însă Bucureștiul nu se guvernează cu lozinci. Se guvernează cu bugete, cu investiții etapizate, cu termene de execuție și cu licitații fără scandal. Niciunul dintre aceste lucruri nu e validat prin trecutul ei public. Dimpotrivă: trecutul arată o expertiză de comunicare, nu o experiență executivă în administrarea unui aparat de mii de angajați.
În acest context, personajele „corupte” din jurul cărora și-a construit cariera nu trebuie ridicate la rang de totem electoral. Faptele sunt simple: Liviu Dragnea – condamnat definitiv; administrațiile PSD în care a lucrat – contestate repetat pentru lipsă de transparență; Sorin Oprescu – un fost edil cu dosare sonore. Aici nu e vorba de vinovății prin asociere, ci de lecțiile asumate. Dacă Alexandrescu nu explică limpede ce a învățat din acei ani și ce mecanisme concrete de anticorupție va aplica în Primărie (achiziții deschise, publicarea contractelor, audit extern trimestrial, standarde de integritate pentru directori), atunci mesajul de reformă rămâne o promisiune într-un CV care spune altceva.
